Traseul Mediaș - Blăjel - Bazna - Boian - Cetatea de Baltă

Blăjel - denumirea maghiară este Balasztelke, iar cea în germană Kleinblasendorf. A fost atestat documentar din anul 1339, având în centrul localității un monument al eroilor din primul război mondial. 
 
Bazna - localitatea este cunoscută și pentru calitățile curative ale apelor minerale clorurosodice, apelor minerale din stațiune. 
Este una dintre cele mai vechi localități situate la nord de Târnava Mare, fiind atestată în anul 1270, cu ocazia daniei pe care regele Ungariei a făcut-o nobilului Bozouch. Acesta, neavând urmași, proprietatea trece în 1302 în posesia capitlului Alba Iulia, ca în anul 1359 să ajungă comună liberă a Scaunului Mediaș. 
Localitatea se remarcă prin biserica-sală, amplasată în centru, cu hramul Sf. Nicolae, construită probabil în a doua jumătate a secolului XIV. Se presupune că unul dintre clopotele bisericii datează de dinainte de anul 1400. Biserica este amplasată pe un platou, care coboară în pantă abruptă spre vest și sud- vest. Fortificarea bisericii, începută la sfârșitul secolului XV, s-a concentrat pe partea de nord-est, asupra corului. Nava, dreptunghiulară nu a suferit modificări mari, la început depășind corul.
Cutremurul care a avut loc în Transilvania în anul 1880 a impus restaurarea bolții sălii, astfel încât a devenit semicilindric, cu nervuri romboidale. Sala este delimitate de arcul triumfal în partea estică. Odată cu fortificarea bisericii s-a construit și incinta cu trei turnuri de flancare, turnuri care au fost demolate la sfârșitul secolului XIX, iar curtinele de la 7-8 m au fost reduse la 2-3 m. S-a mai păstrat doar turnul sudic, care putea fi închis cu hersă glisantă pe două contrafronturi. Etajul este dominat de drumul de strajă din lemn, scos în consolă, sub acoperiș, în formă de piramidă se află trei clopote, datând din secolele XV-XVI.
 
Boian - apare menționat documentar pentru prima dată în anul 1309, nefăcând parte din cele Două Scaune, astfel că nu a beneficiat de privilegiile sibiene. 
Biserica-sală gotică a fost terminată în anul 1402, după cum o arată și o plăcuță metalică de pe arcul de triumf al corului. 
 
Cetatea de Baltă - denumirea a primit-o de la amplasarea cetății medievale într-o zonă mlăștinoasă, într-un loc numit "Luncă", într-un triunghi format de Târnava Mică, pârâul Ratului și Dealul "După Grădini". 
Cetatea se află printre cele mai vechi fortificații din Transilvania, fiind amintită în anii 1202-1203. Din fortificația veche de lemn și valurile de pământ care înconjurau biserica din centrul localității, s-au mai păstrat doar porțiuni din șanțul de apărare, după invazia tătarilor din anul 1241 fiind incendiată.
În prima jumătate a secolului XVI a fost reconstruită cu ordinul lui Carol Robert de Anjou. A reapărut în documente în anul 1324, sub denumirea de Castelul Bethlen- Haller, construit în stilul Renașterii, în plan patrulater compact, fără curte interioară. Turnurile, fără rol defensiv au dominat nucleul central, conferindu-i aspectul medieval. Dispoziția generală a întregului castel reproduce corpul Castelului Chambord, cu destinație de locuire de la început. 
Bătrânii localității spun că pentru construirea castelului s-a folosit piatra din ruinele vechii cetăți, fiind amplsat pe versantul unui deal, paralel cu drumul național.